Cetatea Sucevei

1653 04/04/2015 19
Rate this post

Cetatea Sucevei

Cetatea Sucevei aerials. Aleea Cetatii, Suceava, Romania. Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava (în nord-estul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Mușat (1375-1391).Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. Cetatea Sucevei - the best aerial videos